FRF a omlogat clasamentele! Viitorul e campioană, FCSB e în drum spre TAS

5 iunie 2017 19:45   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Comitetul Executiv al FRF s-a reunit ieri la câteva minute după încheierea ultimului meci al sezonului din Liga 1, Târgu Mureş – Iaşi, pentru a omologa clasamentele din play-off şi play-out.

Astfel, şefii fotbalului românesc au oficializat faptul că Viitorul lui Gheorghe Hagi e noua campioană a României, iar FCSB este fericita ocupantă a locului secund. Abia de azi poate Gigi Becali, patronul roş-albaştrilor, să dea drumul procesului la TAS, pentru a obţine titlul la masa verde. Dosarul este gata pentru că latifundiarul a anticipat decizia FRF-ului.

În coadă de peşte a rămas însă ultima participantă din Liga Europa, loc pe care şi-l dispută Voluntari şi Astra. Federaţia i-a trecut deocamdată pe giurgiuveni în turul al doilea preliminar al Ligii Europa, dar ilfovenii au depus cerere de licenţiere în regim de urgenţă şi dacă o vor obţine îi vor înlocui pe Budescu şi compania.

Mai multe