Gabriel Torje l-a blocat perfect pe Ronaldo, în extraordinara victorie a Granadei cu Real Madrid
Real Madrid s-a făcut de râs pe terenul trupei lui Torje. A pierdut în urma unui autogol în minutul 22, Ronaldo punctând în propria poartă, iar distanţa faţă de liderul Barcelona a ajuns la 15 puncte. Unul dintre oamenii care a reuşit să menţină rezultatul a fost şi Gabi Torje, cel care a fost prezent în toată banda dreaptă, din apărare şi până în ofensivă.
"Trebuie să ajutăm echipa şi în apărare, mai ales când sunt momente dificile şi cu atât mai mult când sunt partide cu adversari atât de puternici", a sunat explicaţia mijlocaşului de 23 de ani.
A jucat titular şi a fost schimbat pe final, în minutul 87, iar spectatorii l-au apaludat şi i-au scandat numele. "Torhe, Torhe!" a răsunat preţ de câteva zeci de secunde, iar la final, în vestiar, tehnicianul Lucas Alcaraz, nou sosit la echipă, l-a lăudat. Succesul gazdelor este extrem de important în condiţiile în care nu mai câştigaseră în faţa "galacticilor" de 39 de ani, mai exact din toamna anului 1974.
În plus, au scăpat din zona retrogradării şi au reuşit să facă faţă madrilenilor, chiar dacă statistica nu a fost de partea lor: 0 şuturi pe poartă şi doar 28 la sută posesia mingii. "Mulţi nu ne dădeau şanse în acest meci, dar am reuşit să învingem şi sper să o ţinem tot aşa. Important e că am obţinut trei puncte extrem de importante în lupta pentru evitarea retrogradării. Nici nu mai contează cine şi cum a marcat", a anunţat Torje.
Apoi, a continuat: "În faţa Realului e greu să realizezi o remiză, dar mai ales o victorie".
"Ei şi-au făcut treaba. A venit golul, apoi ei în repriza a doua s-au apărat cu toate puterile. Au un antrenor nou, jucători noi, motivaţie...Au făcut totul pentru a reuşi acest rezultat şi poate trebuia să marcăm, poate obţineam o remiză, dar pentru efortul lor cred că merită cele trei puncte", i-a lăudat Jose Mourinho pe Torje şi compania.