Galeriile își vor putea încuraja favoriții de la distanță

10 mai 2020 17:10   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Este un lucru cert că în următoarele luni meciurile de fotbal se vor disputa fără spectatori. Totuși, s-ar putea să se fi găsit o soluție ca jucătorii să fie încurajați de la distanță de fani: printr-o aplicație de telefon mobil!

O companie germană vrea să lanseze o aplicație, numită ”MyApplause”, care și-a propus să aducă scandările suporterilor de acasă pe difuzoarele din stadioane. Conform celor de la ”Daily Mail”, Arsenal, Manchester City și Liverpool iau deja în considerare să o recomande propriilor suporteri. Concret, fanii vor avea patru butoane pe care să apese în timpul partidelor: urale, fluierături, aplauze sau sunete de fluier. Imediat după apăsarea unui buton, în difuzoare se va auzi sunetul dorit de fan, la intensitatea la care s-ar fi propagat dacă acesta era făcut din tribună. Astfel, dacă mulți suporteri ar reacționa în același timp, jucătorii vor putea evolua într-o ambianță apropiată de cea care era până în luna martie.

Există și cluburi care s-au gândit la alte soluții pentru a le da impresia fotbaliștilor că nu sunt singuri într-o arenă goală. Borussia Monchengladbach, de exemplu, a făcut cartoane cu chipurile suporterilor care au dorit și au achitat 19 euro pentru a fi prezenți chiar și doar în poze, la meciurile favoriților. S-au strâns peste 20.000 de cereri!

Mai multe