Galezii n-au voie să facă sex la Euro

22 martie 2016 21:28   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ţara Galilor s-a calificat la primul ei turneu final din 1956 încoace, iar şefii delegaţiei care se va deplasa în Franţa vor să scoată maximum din această aventură. Mai ales că Slovacia, Anglia şi Rusia nu sunt adversari de speriat şi speranţe pentru optimi există.

Jucătorii care au încheiat pe locul secund grupa B de calificare, în spatele Belgiei, dar în faţa Bosniei Herţegovina şi Israelului, au primit o veste şoc. Consoartele lor nu vor avea acces în cantonamentul echipei din Dinard, un micuţ orăşel francez din provincia Bretania, situată pe malul Canalului Mânecii. „Avem trei meciuri în 10 zile şi nu avem timp pentru nimic altceva. Nici o iubită, nevastă sau prietenă nu va fi acceptată în hotelul nostru. Sunt sigur că toată lumea va înţelege. Mergem în Franţa cu treabă. Nu în vacanţă”, a fost argumentul managerului Coleman, care speră să găsească toleranţă din partea lui Bale şi compania. Galezul nu e însă primul care provoacă polemică pe marginea acestui subiect. 

Mai multe