Gardoş a jucat după 14 luni de pauză

19 aprilie 2016 21:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Florin Gardoş (27 de ani) a lăsat în spate ruptura de ligamente încrucişate suferită vara trecută la genunchiul drept şi s-a întors pe teren.

Românul a jucat luni într-un meci oficial al echipei de tineret (Under 21) a grupării engleze Southampton şi se pregăteşte acum să revină şi la formaţia mare, antrenată de Ronald Koeman. În meciul cu Norwich (3-2), Gardoş a fost titular şi a evoluat fără probleme timp de 70 de minute. „După o accidentare atât de lungă, Florin are nevoie de timp pentru a-şi recâştiga încrederea”, a spus Koeman despre jucătorul său. Ultima dată când fostul stelist a îmbrăcat tricoul „sfinţilor” a fost la 28 februarie 2015, într-un meci cu West Brom. De-atunci, Gardoş n-a fost decât rezervă la Southampton, iar în luna iulie a venit accidentarea cumplită care l-a scos din circuit aproape întreg sezonul 2015-2016. Cum campionatul Angliei e pe final, e greu de crezut că Gardoş va acumula destule meciuri în picioare, astfel încât selecţionerul Anghel Iordănescu să-l convoace la naţionala României pentru Euro 2016.

Mai multe