Gardoş e aşteptat ca un "sfânt"

17 ianuarie 2016 18:31   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Florin Gardoş a jucat destul de puţin în Anglia, dar echipa lui din Premier League a avut mai multă răbdare cu el, decât Tottenham cu Chiricheş. Deşi s-a accidentat grav anul trecut, fostul stelist a fost protejat de cei de la Southampton, care l-au pus pe picioare pentru că încă cred în el. Fundaşul central în vârstă de 27 de ani a plecat în august 2014 de la Steaua la Southampton pentru 7,5 milioane de euro şi n-a rupt gura târgului.

A prins doar 11 meciuri în tricoul „Sfinţilor”, dar s-a accidentat stupid şi a ieşit din circuit. În iulie anul trecut, în timpul unui simplu antrenament la Staplewood, baza de pregătire a lui „Soton”, şi-a rupt ligamentele încrucişate ale genunchiului stâng şi verdictul a fost crunt: minimum şapte luni de indisponibilitate. Au trecut aproape toate, iar recuperarea a mers bine pentru român.

În prag de revenire la antrenamentele normale, sub comanda lui Ronald Koeman, Gardoş a fost intervievat pentru numărul din revista clubului care a prefaţat jocul cu West Bromwich Albion. Românul a vorbit astfel despre chinul suferit în această perioadă, dar şi despre viitorul, care pare să sune totuşi bine. „Eram într-o poziţie foarte bună. Toby Alderweireld, concurentul meu pe post, a plecat la Tottenham şi aveam toate şansele să joc titular în acest sezon. Accidentarea a dat totul peste cap şi am avut mult de furcă. Viaţa te loveşte câteodată când ai cel mai puţin nevoie”, a declarat românul pentru Saints Magazine-ul de sâmbăta trecută.

Într-o lună se va antrena normal

Florin Gardoş a tras tare la sala de forţă, sub supravegherea unui fizioterapeut britanic, şi numără zilele până când se va alătura colegilor săi. Acest lucru se va întâmpla probabil mai devreme de data de 5 martie estimată iniţial. „La începutul lui februarie o să încep antrenamentele cu echipa, iar în câteva săptămâni pot să şi joc din nou un meci oficial. Trebuie să nu forţez însă pentru că, în ciuda faptului că nu mai am probleme medicale, ci doar de pregătire, oricând se poate recidiva”, a spus românul, care speră totuşi să prindă Euro 2016.

Mai multe