Gary Lineker: «Salariile fotbaliştilor sunt nejustificat de mari»

18 februarie 2012 12:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Lineker a spus că între veniturile fotbaliştilor şi cele ale suporterului de rând discrepanţa este mult prea mare. În schimb, el însuşi este bine plătit, obţinând două milioane de lire sterline pe an ca moderator al emisiunii "Match of the Day" de la BBC.

"Pe când eram în activitate, diferenţa dintre salariul jucătorilor şi câştigurile fanilor era mult mai mică, dar nici pe vremea când eram eu în teren nu se justificau asemenea sume", a afirmat fosta glorie a fotbalului englez, citat de Daily Mirror.

"Suntem în industria divertismentului şi cu toţii ştim că, dacă eşti în vârf, câştigi foarte mult. Însă înţelegem că, probabil, nu merităm nici cât o asistentă sau un profesor. Dar nimeni nu va recunoaşte în public «Nu mi se cuvine un venit atât de mare»", a declarat Gary Lineker.

Luna trecută, colegul său de la "Match of the Day", Alan Hansen, a fost nevoit să accepte o reducere a salariului, iar fostul mare jucător recunoaşte că e posibil să se întâmple acelaşi lucru şi în cazul său: "Poate că peste doi ani nici n-or să mă mai vrea aici".

Salariul mediu în Premier League este de 780.000 de lire sterline pe an, în timp ce un profesor obţine anual 30.000 de lire, iar o asistentă - 23.500. Printre cei mai bine plătiţi jucători se numără Wayne Rooney (Manchester United) şi Yaya Toure (Manchester City), cu câte 250.000 de lire pe săptămână, Carlos Tevez (Manchester City) - 220.000, John Terry şi Fernando Torres (ambii Chelsea), cu 200.000 de lire săptămânal.

Când Lineker a ajuns la Everton, în 1985, salariile medii ale jucătorilor de top erau de o mie de lire pe săptămână, în timp ce în 1992, când s-a transferat în Japonia, suma deja se dublase. În 1961, cel mai bine plătit fotbalist, Johnny Haynes (Fulham), primea "fantasticul" salariu de 100 de lire, fiind printre primii jucători care au beneficiat de abolirea unei reguli ce fixa venitul maxim la 20 de lire săptămânal.

Mai multe