Generaţia juniorului Hagi se pune în mişcare

12 iunie 2017 20:26   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Într-un moment în care fotbalul românesc nu dă semne de trezire la nivel de primă reprezentativă, naţionala Under 21 promite să aducă un suflu nou.

Premise sunt, echipa antrenată de Daniel Isăilă începând astăzi campania de calificare la Euro 2019 cu câteva nume interesante. Primul pe listă e Ianis Hagi (18 ani), fiul lui Hagi urmând să-şi facă în Liechtenstein debutul într-un meci oficial la Under 21. Lângă mijlocaşul Fiorentinei îl mai găsim pe „diamantul” Viitorului, Florinel Coman, dar şi pe Puşcaş, aflat pe val după ce a promovat cu Benevento în Serie A. De asemenea, selecţionerul Isăilă are la dispoziţie şi alţi jucători căliţi peste hotare, cum ar fi portarul Radu (Inter), fundaşii Manea (Mouscron) şi Paşcanu (Leicester) sau mijlocaşul Dulca (Swansea). România are un debut lejer în Liechtenstein, meciurile grele urmând să vină în toamnă, cu principalele rivale la calificare, Elveţia, Portugalia şi Bosnia. 

Mai multe