Generaţia lui Ianis Hagi, prima calificare

1 octombrie 2014 18:21   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Naţionala României, compusă din jucători până în 17 ani, a ajuns la Turneul de Elită - ultima fază înaintea calificării la turneul final al Campionatului European - după ce a încheiat pe locul secund, după Cehia, grupa din care au mai făcut parte Danemarca şi Andorra.

A fost prima competiţie oficială pentru Ianis Hagi şi coechipierii, dar şi prima reuşită importantă pentru selecţionerul Răducioiu. Andorra a găzduit întrecerea pentru calificarea printre “elite”. “Tricolorii” mici, conduşi de căpitanul Hagi, ales ca lider în urma voturilor din vestiar, au obţinut “viza” după ce au pierdut primul meci cu Cehia (1-2), dar s-au revanşat cu Danemarca (6-1) şi marţi contra ţării gazdă, pe care au învins-o cu 1-0. Unicul gol a fost marcat de Coman, în timp ce Ianis a evoluat doar prima repriză.

Interesant e că fiul “Regelui” a fost urmărit în aceste partide de mai mulţi scouteri şi a fost aproape de a ajunge la academia Barcelonei, dar FIFA s-a opus, spaniolii neavând voie să aducă jucători în următoarele două perioade de mercato. Acum, puştii de 17 ani se pregătesc pentru Turul de Elită din primăvara anului viitor, miza fiind un loc la EURO 2015, competiţie ce va avea loc în perioada 6 - 22 mai, în Bulgaria. La turneul final vor ajunge câştigătoarele celor opt grupe şi alte şapte formaţii ce vor avea cea mai bună linie de clasament dintre ocupantele poziţilor secunde. Până acum la EURO mergeau doar opt formaţii, astfel că şansele noastre sunt considerabil mai mari şi am putea egala performanţa din 2011, când tot naţionala Under 17 s-a calificat la o asemenea competiţie.

Se despart de Răducioiu

Selecţionerul Florin Răducioiu nu va mai sta pe banca tehnică pentru turneul de anul viitor, fiindcă acordul său cu Federaţia expiră la data de 31 decembrie 2014 şi nu-l va prelungi. „A fost un episod din noua carieră, dar acum totul s-a terminat. Închei contractul şi merg pe un alt drum”, a spus Răducioiu. Visul său e ca-n viitor să preia echipa de seniori a României.

Mai multe