Germania, pentru a patra oară campioană a lumii!

14 iulie 2014 1:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Nemţii au învins cu 1-0, în prelungiri, Argentina şi au cucerit titlul mondial pentru a patra oară

Germania a reuşit ceea ce nimeni nu a mai izbutit până acum: să spargă tradiţia şi să devină prima echipă din Europa care devine campioană mondială în America de Sud! Nemţii au învins, în prelungiri, cu scorul de 1-0, Argentina şi, pentru următorii patru ani, sunt stăpânii lumii!

Sud-americanii au început finala mai sigur, profitând de degringolada din tabăra adversarilor, instalată încă de la încălzire. Atunci, Khedira - om de bază în angrenajul lui Low - s-a accidentat şi a fost nevoie să fie înlocuit cu Kramer. Ca ghinionul nemţilor din startul partidei să fie complet, şi acesta din urmă s-a accidentat grav în minutul 30, fiind înlocuit după ce a fost făcut KO de umărul lui Garay. A fost înlocuit de Schurlle, dar parcă nimic nu a mers în linia de mijloc a europenilor.

În aceste condiţii, sud-americanii şi-au trecut în cont primele ocazii. Cele mai mari în minutul 20, prin Higuain – acesta a trimis incredibil pe lângă după o gafă a lui Kroos. Apoi, Messi s-a aflat foarte aproape de deschiderea scorului în minutul 39, dar balonul a fost scos de fundaşii nemţi. Germanii, care păreau că şi-au terminat muniţia în semifinala de vis cu Brazilia, au ripostat în ultimul minut al primei reprize, atunci când Howedes a trimis balonul cu capul în bară după un corner. Repriza secundă a început cu o mare ratare a lui Messi, care a tras pe lângă din poziţie ideală în minutul 46, şi a continuat cu cea mai controversată fază a meciului. Era minutul 55 când Neuer a ieşit la marginea careului la o minge şi l-a accidentat în zbor, cu piciorul în gât, pe Higuain. Centralul a dat fault în atac şi totul s-a terminat cu o criză de nervi a atacantului argentinian, după primirea îngrijirilor medicale. Apropierea minutului 90 a adus o inhibare a simţurilor ofensive ale celor două echipe, astfel că prelungirile au venit mai firesc decât curcubeul după o ploaie de vară.

Prelungirile au început furtunos. Mai întâi, în minutul 91, Romero a parat miraculos reluarea lui Schurrle, din 8 metri. Argentinienii au replicat prin Palacio, cel care în minutul 98 a încercat un lob care s-a „scurs” pe lângă poartă.

Minutul 113 a adus şi golul care a făcut ca trofeul Cupei Mondiale să rămână în Europa. Rezerva Gotze a devenit eroul Germaniei, preluând pe piept centrarea lui Schurlle şi apoi executându-l pe Romero cu un şut în colţul lung. A fost golul care a stabilit campioana. Iar numele ei este Germania, o stăpână a lumii pe deplin meritată.

Mai multe