Gest emoţionant al fotbaliştilor lui Ajax. Au ieşit pe teren de mână cu mamele lor. Vezi ce au sărbătorit olandezii! VIDEO

11 mai 2015 12:52   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ajax Amsterdam este cel mai titrat club din istoria Olandei şi conducerea clubului care a dat atâţia coloşi fotbalului ştie să ţină ştacheta ridicată la toate capitolele.

Batavii sunt şefi la iniţiative în care se mixează şi se apropie viaţa de fotbalist profesionist, cu cea de suporter sau cea personală. Duminică, în penultima etapă din Eredivisie, în care Ajax a jucat doar pentru spectacol, pentru că titlul a fost deja pierdut în faţa lui PSV, iar locul doi nu li-l mai poate lua nimeni, a fost un nou prilej pentru marketing. Astfel, având în vedere că partida lor s-a disputat chiar în ziua când în Olanda se sărbătoreşte ziua mamei, jucătorii lui Frank de Boer s-au gândit să le facă o surpriză celor care le-au dat viaţă.

Astfel, au cerut şi au obţinut aprobare de la conducerea clubului, dar şi de la Liga Profesionistă, de a ieşi de mână de la cabine, la meciul cu Cambuur, în loc de copii de mingi, cu mamele lor. Fanii n-au înţeles prima dată cine sunt femeile trecute de prima tinereţe care îi ţin de mână pe Cillessen, Klaassen, Moisander sau Van Rhijn, dar când şi-au dat seama au aplaudat inspirata iniţiativă.

Vezi mai jos un filmuleţ emoţionant cu momentul ieşirii echipelor de la cabine!

Mai multe