Ghetele lui Salah, expuse la muzeu în Londra

18 mai 2018 15:43   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ghetele internaţionalului egiptean al echipei Liverpool, Mohamed Salah, vor putea fi admirate săptămâna viitoare de vizitatorii British Museum alături de exponatele din Egiptul Antic, a anunţat muzeul londonez citat de news.ro.

„Avem o nouă achiziţie foarte interesantă. Pentru a celebra faptul că starul egiptean Mohamed Salah este golgheterul Premier League în acest sezon, vom expune ghetele sale alături de obiecte din Egiptul antic, înainte de finala Ligii Campionilor”, se menţionează pe contul de Twitter al British Museum.

Neal Spencer, curator la British Museum, a declarat că ghetele sunt parte a unui proiect de prezentare a unor obiecte care să reprezinte Egiptul modern. Salah, a stabilit, în ultima etapă a ediţiei 2017/2018 a campionatului Angliei, un record de 32 de goluri înscrise într-un sezon de Premier League cu 38 de etape. El a primit astfel Gheata de Aur a campionatului englez. Liverpool va juca la 26 mai, la Kiev, finala Ligii Campionilor, împotriva echipei Real Madrid.

Mai multe