Gică Hagi, la 51 de ani. Vezi toate golurile sale pentru naţională!
Gheorghe Hagi, cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, împlineşte azi 51 de ani, pe care-i sărbătoreşte în cantonamentul din Antalya al echipei pe care o antrenează, Viitorul.
Hagi s-a născut pe 5 februarie în comuna Săcele din judeţul Constanţa, într-o familie simplă de aromâni. Mai are două surori mai mari, iar părinţilor săi, plecaţi demult dintre noi, le poartă şi acum un respect deosebit.
"Când am plecat de acasă, mama mi-a zis că nu contează ce haine port, ci contează ce spun, iar tata m-a sfătuit să fiu modest oriunde aş ajunge. Am mai greşit în viaţă, dar am încercat să-mi respect promisiunea făcută lor. Părinţii îmi lipsesc şi acum. Te simţi singur când nu-i mai ai, indiferent când ţi se întâmplă asta”, spune ori de câte ori are ocazia Gică Hagi.
La naţionala României, Gică Hagi a jucat în 125 de meciuri, reuşind să marcheze 35 de goluri. "Regele" este la egalitate cu Adrian Mutu pe prima poziţie în topul golgheterilor din toate timpurile ai echipei naţionale.
Puteţi vedea mai jos toate cele 35 de reuşite ale lui Hagi sub tricolor: