Gică Hagi , "Rege" şi la bani
Hagi a deschis în 2009 o academie de fotbal ce-i poartă numele. A investit în jur de 11 milioane de euro în proiect şi aproape şi-a recuperat banii. În doi ani a vândut zece jucători, profitul fiind de nouă milioane de euro.
Din 2009, de când a dezvoltat Academia, a reuşit câteva tranzacţii importante, după aceeaşi reţetă. A crescut fotbaliştii, iar puştii i-au răsplătit încrederea. A obţinut nouă milioane de euro pentru zece transferuri sau altfel spus aproape şi-a amortizat investiţia de 11 milioane folosită pentru ridicarea complexului sportiv, ce include acum şi un stadion. Pe lista plecărilor e inclus şi băiatul său, Ianis, mijlocaş ce la 16 ani a fost cumpărat de Fiorentina – dar e lăsat în continuare să joace la Viitorul – pentru un milion de euro. Tot în Italia e şi Mitriţă, la Pescara, suma câştigată de “Rege” fiind de asemenea un milion de euro. Bălaşa a luat şi el calea Peninsulei, la AS Roma, însă a fost împrumutat la Crotone, în liga a doua. Fundaşul i-a băgat în conturi lui Hagi suma de 500.000 de euro.
Acum, cel mai recent transfer al Viitorului se numeşte Nedelcu. S-a dus tot la Roma, însă transferul său i-a costat pe italieni dublu faţă de legitimarea lui Bălaşa. Cea mai scumpă mutare a patronului de la Viitorul a fost însă cedarea lui Manea la Chelsea. A obţinut trei milioane de euro, iar fundaşul va activa în Belgia o perioadă, fiind împrumutat de englezi.
Transferurile lui Hagi în intervalul 2013-2015
Ianis Hagi Fiorentina 1.000.000
Alex Mitriţă Pescara 1.000.000
Aurelian Chiţu Valenciennes 800.000
Gabi Iancu Steaua 700.000
Mihai Bălaşa AS Roma 500.000
Alin Toşca Steaua 400.000
Alex Târnovan Steaua 350.000
Alex Băluţă CS U Craiova 250.000
Cristi Manea Chelsea 3.000.000
Dragoş Nedelcu AS Roma 1.000.000
Total: 9.000.000 de euro