Gică Hagi și Gică Popescu, stricți cu stilul alimentar. Ce au exclus din viața lor

5 ianuarie 2026 10:05   Fotbal intern

Doi dintre oamenii de răsunet din fotbalul românesc, Gheorghe Popescu (58 de ani) și Gheorghe Hagi (60 de ani) se arată atenți cu stilul lor de viață, care le permite să fie în continuare implicați la nivel înalt în „sportul rege”. Astfel, Gică Popescu a mărturisit ce obicei alimentar a adoptat de un an, inspirat de cumnatul său, poreclit „Regele”. 

„De un an, nu mai mănânc carne. M-am luat după Gică Hagi, care nu consumă carne de cinci ani!”, a punctat Gică Popescu, într-un interviu pentru ProTV, fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României spunând că efectele s-au simțit imediat. „Mă simt mai bine, decât m-am simțit vreodată! Starea mea fizică este net inferioară vârstei”, a consemnat cel poreclit „Baciul”, hotărârea lui Hagi de a-și ajuta meniul având la bază considerente medicale.

„Va reveni cu siguranță, nu s-a pensionat acum!”

De altfel, recent, Gică Popescu spunea că Hagi Sr. ar fi gata să revină în antrenorat, după ce s-a retras din primplan, din vara lui 2025. „Gică avea nevoie de o astfel de pauză pentru că a muncit enorm, în ultimii ani de zile. Rezultatele pe care el le-a obținut la «cârma» Farului au fost unele extraordinare și nesperate, pentru că suntem printre cele mai sărace echipe din Liga 1 și cu rezultatele cele mai bune. Dacă facem o comparație cu celelalte echipe de top, noi suntem pe ultimul loc la buget, dar nu banii fac rezultatele. Dacă ar fi așa, FCSB ar câștiga în fiecare an, Craiova, Rapid sau CFR Cluj. Va reveni cu siguranță, nu s-a pensionat acum! Și-a luat o pauză, cum era și normal să o facă. Îți dorește să revină, nu știu cât de curând, dar o va face”, a spus Gică Popescu pentru as.ro. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe