Gică Hagi, următorul selecţioner?
Ratarea calificării la Mondialul din Rusia încheie practic aventura neamţului pe banca tricolorilor. Că Daum rămâne şi pentru cele două meciuri din octombrie, pentru a-şi lua toţi banii, conform contractului, sau că are şi el puţină onoare şi pleacă mai devreme, chiar nu mai contează. Important e pe cine punem în locul lui?
Doritori sunt cu nemiluita, dar „alesul” trebuie să îndeplinească foarte multe condiţii. Mai întâi, următorul selecţioner trebuie să fie pe placul preşedintelui FRF şi al sfătuitorilor săi. Apoi, el va fi mai mult ca sigur român. Nu în ultimul rând, respectivul trebuie să facă parte dintr-o galerie selectă a foştilor fotbalişti, care au avut performanţe atât ca jucător, cât şi ca antrenor. O a patra condiţie ar putea fi aceea ca statutul său contractual din acest moment să fie clar şi să-i permită fără probleme mutarea la Casa Fotbalului pentru a pregăti preliminariile Europeanului din 2020.
Toate aceste condiţii le îndeplineşte acum un singur nume: Hagi. Cel mai bun fotbalist român din toate timpurile a avut în sfârşit succes şi ca antrenor, câştigând titlul cu o echipă de copii. Viitorul va redeveni însă doar o echipă de desfacere a Academiei de la Ovidiu şi Hagi vrea un pas înainte în carieră. Sigur, convieţuirea dintre „Rege” şi Burleanu pare imposibilă în acest moment, dar şeful FRF e suficient de versat încât să gândească în perspectivă. Prin numirea lui Hagi ca selecţioner ar închide gurile tuturor şi ar distruge cea mai periculoasă gaşcă, cea a Generaţiei de Aur, care vrea să-i fure preşedinţia FRF la alegerile de anul viitor!