Gicu Grozav s-a accidentat şi ratează meciul cu Gloria Bistriţa!
Atacantul Petrolului Ploieşti, Gicu Grozav, a suferit o microleziune fibrilară şi nu va putea juca sâmbătă contra celor de la Gloria Bistriţa.
"Ecografia pe care Gicu Grozav a efectuat-o în urmă cu două zile a relevat faptul că jucătorul acuză o microleziune fibrilară şi nu va putea fi apt nici pentru partida cu Gloria Bistriţa", menţionează site-ul Petrolului.
Cosmin Contra nu îl va putea folosi nici pe fundaşul Ionuţ Neag căruia medicii i-au recomandat un program special în următoarele zece zile pentru o problemă de natură musculară.
De la şedinţa de pregătire efectuată azi dimineaţă, pe stadionul "Viorel Mateianu" din Boldeşti, au mai lipsit Laurenţiu Marinescu şi Florent Sauvadet, dar conducerea tehnică speră ca ei să fie recuperaţi până la ora partidei cu Gloria Bistriţa.
"Sunt probleme de ordin medical, dar avem un lot numeros şi sunt convins că există soluţii pentru înlocuirea celor care nu vor putea evolua în următorul meci", a declarat tehnicianul Cosmin Contra.