Gigi Becali a sărit la gâtul portarului Vlad: ”El ne-a bătut”

18 februarie 2018 23:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Finanaţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, după meciul cu FC Dinamo, că Gabriel Enache nu va mai fi în lotul echipei antrenate de Nicolae Dică şi că portarul Andrei Vlad va fi înlocuit la următoarele meciuri.

"M-am înşelat şi cu asta, basta. M-am convins cu episodul Vlad. L-am lăsat, poate o să mai apere un meci, vedem, nu ştiu. Dinamo a muncit mult, noi..... Enache nu o să mai fie nici rezervă. Eu nu-l mai ţin în lot pe Enache. Nu ştiu ce să zic. Eu sunt mulţumit pentru că echipa a reacţionat. Dacă noi marcam acolo... Dacă Enache nu poate să dea gol din cinci metri. Era alta soarta meciului. O să mă consult cu MM cu Dică (n.r. - despre folosirea lui Vlad). Nu se poate aşa ceva. E prea mult, e prea lejer, prea neconcentrat. El se crede pe scena de modă. Fii, mă, mai ager, fii mai agitat! Ne-a bătut Vlad, altceva nu pot să zic. Sunt mulţumit de echipă. Pe Enache nu o să-l mai vedeţi. Bine că am marcat, că dacă nu egalam, eram la trei puncte (n.r. - CFR Cluj) distanţă când se înjumătăţeau punctele. Au luptat până la final, dar oamenii nu au ce face, dacă nu au portar în poartă, nu pot câştiga meciul. Am dominat tot meciul, ei au jucat numai la contraatac. Dacă marcam din prima, la revedere. De Coman nu pot să spun nici bune, nici rele, la meciul ăsta. El a dat pase să o bage mingea în poartă Enache şi cu Popescu", a declarat Becali, la Pro X, citat de news.ro.

Mai multe