Gigi Becali află pe 4 iunie dacă face închisoare şi pentru cazul "Valiza". Vezi cerinţele incredibile ale patronului Stelei!

27 mai 2013 16:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gigi Becali este acuzat de dare de mită după ce a trimis o valiză cu 1,7 milioane de euro, prin interpuşi, jucătorilor Universităţii Cluj pentru a o stopa pe CFR, echipă cu care Steaua se bătea la titlu. Procurorii au cerut patru ani de închisoare cu executare pentru Becali, iar judecătorii au decis ca o decizie finală să se ia pe 4 iunie, la ora 13:00.

Totodată, selecţionerul Victor Piţurcă este şi el pasibil de o condamnare la doi ani de închisoare dar cu suspendare pentru favorizarea infractorului, în acelaşi caz.

Dacă judecătorii vor merge pe mâna procurorilor, atunci Becali va executa pedeapsa mai mare, adică cea de patru ani, iar cea de 3 ani, din cazul schimbului de terenuri, va fi ignorată.

Iată ce a cerut Gigi Becali la ultima pledoarie.

Cu privire la posibilitatea de a i se întrerupe executarea pedepsei: "Sunteţi apostoli care judecă, ultima instanţă înainte de judecata de apoi. Vreau să merg la festivitate. Am muncit 7 ani pentru asta. Dacă mă lăsaţi să merg la familie, faceţi un lucru măreţ. Puteţi să îmi confiscaţi şi banii, vreau acasă".

Cu prvire la Steaua: "Steaua nu poate fi Steaua fără mine. România pierde 100 de milioane de euro cu asta. Îmi vine să plîng. Trei copii nu vor să meargă la şcoală. Pur şi simplu nu mai vor. Plus spitalul promis lui Dan Puric, ori salariul meu de parlamentar la care renunţasem, ce se întîmplă cu ele. Pe cei doi avocaţi care au votat pro mine i-am trecut la pomelnic, la familie. Poate mai cîştig unul dintre voi şi se face 3-2".

Cu privire la "Cazul Valiza": "Invoc următoarele circumstanţe: de cînd am intrat eu în fotbal s-a făcut curăţenie. S-a terminat corupţia şi la arbitri. Am băgat bani europeni. Am vîndut aer şi am adus 80 de milioane de euro. Dumnezeu mă iubeşte şi m-a ascultat. Am vrut în Ligă şi Real Madrid, la prima participare am căzut cu Real. Nu am ameninţat niciodată. Cum să fac aşa ceva? Nu mă lasă Hristos să fac aşa ceva. Eu vă înţeleg că e un mare jaf în ţara asta, dar nu trebuie să îmi aplicaţi acelaşi tratament. Eu nu sunt de vină. Sunt copilul vitreg al României. Am vrut să îmi fac televiziune, orice om de pe stradă îşi face televiziune. M-au chemat de două ori la CNA. Vreau să fac o televiziune ca să arate moralitatea. Am cheltuit un an de zile bani cu banca. Nu mi-au dat aprobare. Dacă aş fi fost aşa rău, Sfinţii Părinţi ai României m-ar mai fi îmbrăţişat? Toţi au vrut să mă vadă. Vor să vină 20 de călugări de la Athos să ceară graţierea".

Mai multe