Gigi Becali distruge Astra
Teixeira, 36 de ani, are o înţelegere cu Astra valabilă până în vara lui 2017. Însă, neplătit de multe luni, portughezul şi-a depus memoriu pentru a deveni liber de contract şi Becali vrea să profite.
„M-am uitat în Liga 1 ca să iau un «număr 10», nu prea am pe cine, dar o să-l transfer pe Teixeira de la Astra. Cei de acolo nu-i mai pot da salariu mare”, a anunţat finanţatorul trupei din Ghencea. Oricum, nu ar fi o noutate ca trupa campioană să piardă un fotbalist de valoare, primul care a “dezertat” de la giurgiuveni fiind Gabi Enache. După fundaş, au urmat brazilienii Boldrin şi De Amorim, iar din iarnă va sosi Alibec şi posibil Junior Morais, sud-americanul urmând să devină liber de contract la finalul acestui sezon. Acum, Teixeira se poate alătura “lotului” şi Steaua se va transforma în “Astra II”. Deşi tehnicianul Marius Şumudică s-a plâns că echipa i-a fost slăbită, banii plătiţi de Gigi Becali le-au asigurat “astralilor” bugetul pentru întreg sezonul. Teixeira e cotat la 300.000 € şi a fost dorit în mai multe rânduri de Gigi Becali, inclusiv pe vremea în care evolua la Rapid, dar nu s-a mai ajuns la o înţelegere cu George Copos, patronul de atunci al giuleştenilor.
Campionii, câştiguri de milioane de euro
Cei din Giurgiu au încasat până acum 3,5 milioane de euro din partea steliştilor. Enache a costat 500.000 de euro, De Amorim şi Boldrin au valorat un milion, iar pentru Alibec s-au plătit în jur de 2 milioane. Morais va veni fără ca “astralii” să aibă vreo pretenţie financiară, ceea ce s-ar putea produce şi-n cazul lui Teixeira dacă cei de la comisii îi vor aproba memoriul.