Gigi Becali îşi bate joc de Chiricheş din închisoare

31 iulie 2013 17:22   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Toată presa a vuit ieri în jurul transferului fantastic al lui Vlad Chiricheş la Tottenham Hotspur, dar totul s-a dus de râpă în ultimul moment. Chiar când jucătorul îşi făcea bagajele pentru Anglia, a intervenit patronul Stelei din închisoare şi a spus că nu-l mai vinde pe jucător, refuzând 8 milioane de euro, sumă ce ar fi asigurat bugetul echipei pentru cel puţin un an!

Motivul este incredibil şi ţine de orgoliul ambelor părţi. Mai exact, după ce se înţeleseseră la bani, adică la capitolul cel mai delicat, unde apar întotdeauna problemele, steliştii ceruseră ca actele să se parafeze azi.

Tottenham a pus însă condiţia ca jucătorul să semneze neapărat până la finalul zilei de miercuri, fapt ce l-a enervat pe Gigi Becali, care a sunat din închisoare şi a anulat toată afacerea.

Acest lucru a fost divulgat chiar de către managerul general, Mihai Stoica.

„Există o ofertă pentru Chiricheş de 8 milioane de euro. Nu ştiu unde a văzut Gigi declaraţia, dar m-a sunat şi mi-a spus: «Nu aşteaptă Tottenham? Dar cine este Tottenham? Nu poate să aştepte o zi? Atunci nu mai este de vânzare. Gata, numele meu e Gigi Becali, nu accept aşa ceva». Cred că dacă nu exista acest ultimatum, transferul s-ar fi perfectat, dar a intervenit orgoliul lui Gigi. Nu-l mai interesează Chiricheş la absolut nici o sumă. Chiricheş datorează Stelei mai mult decât Steaua îi datorează lui. Nu mai pleacă până în iarnă. L-am anunţat şi pe Chiricheş”, a afirmat Meme la Digisport.

Astfel, ceea ce ar fi devenit cel mai scump transfer din istoria Ligii I, este acum doar o amintire, dureroasă pentru jucător, care îşi vede practic visul năruit într-o secundă.

Click! vă prezintă povestea inedită a celui mai bun jucător al campioanei României. Viaţa lui Vlad Chiricheş pare desprinsă din filmele americane.

Puştiul originar din Bacău s-a apucat de fotbal din întâmplare, i-a plăcut, s-a ţinut de treabă şi, după 12 ani de muncă, a ajuns să culeagă roadele eforturilor sale. Copil fiind, Vlad a avut norocul să “intre” pe mâna unui antrenor cu fler.  Modul în care a ajuns el sub comanda profesorului Mihai Georgescu este extrem de interesant: prin mica publicitate.

“Am dat anunţuri la ziar cum că facem selecţie de copii născuţi în 1989 şi 1990. A venit de la Bacău... Era micuţ de tot, s-a dezvoltat ulterior. La 14-15 ani avea doar 1,59 metri, dar calităţi şi un potenţial enorm”, a dezvăluit Georgescu pentru Click!

Omul care i-a călăuzit primii paşi în fotbal a acceptat să facă şi alte dezvăluiri din cariera timpurie a jucătorului: ”Puţină lume ştie că el, la bază, era atacant sau mijlocaş ofensiv. La un moment dat, m-am gândit să-l reprofilez pentru că, deşi are un control bun al balonului, tehnică bună, îi lipsea rapiditatea, avea pasul foarte mare cu mingea la picior. El câştiga foarte mult pe spaţii largi din fuleu, iar ca mijlocaş sau atacant e greu să nu te poţi descurca foarte bine pe spaţii mici, aşa că l-am pus să joace fundaş. Şi uitaţi ce bine am făcut”.

Logodnica a locuit la Londra

Schimbarea de peisaj era aşteptată cu nerăbdare de Sabrina, logodnica stelistului. Fata a studiat patru ani în Marea Britanie şi s-ar fi întors bucuroasă la prietenii pe care şi i-a făcut în perioada petrecută la Londra. Vlad şi Sabrina sunt împreună de aproape cinci ani, fotbalistul cerând-o de soţie în 2012, chiar de ziua ei.

Actuala Tottenham e o multinaţională, condusă de portughezul Andre Villas Boas (36 de ani), discipolul lui Jose Mourinho, care a preluat echipa anul trecut. Villas Boas are în echipă fotbalişti din toată lumea, majoritatea internaţionali: Lloris şi Kaboul (Franţa), Assou Ekotto (Camerun), Dempsey şi Friedel(SUA), Adebayor (Togo), Sandro, Paulinho şi Gomes (Brazilia), Sigurosson (Islanda), Holtby (Germania), Bale (Ţara Galilor).

Pentru Chiricheş (18 selecţii la naţională) transferul la Tottenham era încununarea unei ascensiuni fulminante din ultimii ani. Fotbalistul născut la Bacău, crescut la „Şcoala Ardealul” şi care a ajunsese la juniorii lui Benfica, a explodat la Pandurii, sub comanda lui Petre Grigoraş. Steaua l-a achiziţionat la începutul anului trecut, plătind pentru el 800.000 €.

Mai multe