Gigi Becali l-a şters din „memorie” pe Victor Piţurcă!

27 februarie 2019 15:44   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Relaţia dintre patronul FCSB şi fostul antrenor al roş-albaştrilor pare să se fi stricat definitiv.

Gigi Becali i-a dat replica lui Victor Piţurcă după ce acesta din urmă a pus la îndoială capacitatea de manager a latifundiarului. „Pot să vă spun că Gigi e anti-fotbal, n-are nimic în comun cu fotbalul. Nu poţi să te pricepi stând la birou şi dând comenzi gen bagă-l pe ăla şi pe ăla. Dacă erau echipe mai bune, ar fi trebuit să termine mereu pe patru-cinci. Văd că cei de la Viitorul au regresat, eu îi vedeam la echipa naţională şi ducând-o pe FCSB în grupele Ligii Campionilor. Deci aceşti jucători s-au dus în jos în loc să crească. O să se supere Gigi probabil, dar el şi-o face cu mâna lui”, a declarat Piţurcă, referindu-se la nume precum Florinel Coman sau Nedelcu, acre au dezamăgit după ce s-au transferat de la Viitorul la FCSB.

„Nu mă interesează despre domnia sa. Sunt unii oameni pe care i-am şters din memorie, iar unul dintre ei e Victor Piţurcă. Poate să-şi spună părerea, dar şi eu am acest drept să-l şterg din memorie. Şters şi nu mă interesează ce zice”, a reacţionat Gigi Becali.

Mai multe