Gigi Becali, «sechestrat» în Dubai cu 50.0 00 € de Olăroiu şi Rădoi

10 februarie 2013 17:08   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Astăzi, Gigi Becali ar putea fi condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la peste 11 ani de închisoare cu executare în dosarul sechestrării de persoane. Simţind pericolul, finanţatorul Stelei a decis să aştepte decizia departe de ţară, la Dubai, acolo unde prietenii săi Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi au investit o avere pentru a-i face toate poftele.

Pentru a-şi proteja în special familia de şocul psihologic al unei eventuale condamnări la închisoare, Gigi Becali s-a refugiat în Emirate, cu pretextul unei vizite la Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi, doi dintre cei mai buni prieteni ai săi. „Mi-am luat măsuri, nu stau să facă statul abuzuri cu mine. Nu sunt un papagal, plec şi cer azil politic", a declarat Becali referitor la ceea ce se va întâmpla azi, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza dosarul sechestrării celor care i-au furat maşina.

Dacă judecătorii vor confirma cei 11 ani de închisoare solicitaţi de procurori, atunci se poate spune că Becali şi-a trăit regeşte ultimele zile de libertate.

„Nici un ban nu dau aici. Oli şi finu' Rădoi s-au ocupat de tot. M-au aşteptat cu o maşinuţă la avion, m-am plimbat cu ea prin aeroport, apoi cu lumuzina! Camera în care stau costă 4.000 de euro pe noapte, mă simt ca un şeic! Am piscină în cameră, tot ce vreau eu. Nu cred că mai plec de aici. Cred că o să-i coste în total vreo 50.000 de euro, bani pe care îi plătesc ei, în mod egal", a mărturisit Becali la Sport.ro. Aşadar, Olăroiu şi Rădoi au scos fiecare din buzunare câte 25.000 de euro. Un mizilic pentru ei, ţinând cont de milioanele pe care le încasează anual la Al-Ain.

Ieri, Gigi Becali a avut parte de o după-amiază perfectă la Dubai. Patronul Stelei s-a bucurat din tribune pentru victoria obţinută de Al-Ain în sferturile Cupei Preşedintelui, 2-1 cu Bani Yas. Echipa antrenată de Olăroiu şi condusă din teren de Rădoi îşi continuă marşul triumfal prin Emirate, ajungând la 22 de meciuri consecutive fără înfrângere.

Gabi Iancu, surpriza pent ru Ajax

Jucătorul crescut de Hagi la Viitorul a marcat primul gol la Steaua şi e o soluţie pentru a suplini absenţa lui Tănase în meciul de joi de la Amsterdam.

Ultimul amical al Stelei în cantonamentul din Turcia (1-1 cu Jablonec) nu i-a oferit multe motive de mulţumire antrenorului Laurenţiu Reghecampf. Una dintre notele pozitive este prestaţia tânărului Gabi Iancu, adus în această iarnă de la Viitorul lui Gică Hagi. Mijlocaşul de 18 ani a depăşit problemele fizice de la începutul anului, dându-şi drumul la joc.

Sâmbătă seară, în partida de verificare cu cehii de la Jablonec, Iancu a intrat în repriza secundă pe flancul stâng , în locul lui Chipciu, fiind unul dintre cei mai activi stelişti. Mai mult, a reuşit un gol în urma unei superbe acţiuni personale, reuşită care-l recomandă pentru un post de titular cu Ajax.

Reghe se gândeşte serios la soluţia Iancu, cu atât mai mult cu cât nu-l va putea folosi joi la Amsterdam pe Tănase (suspendat), iar Chipciu e uşor accidentat şi destul de departe de forma din toamnă. Jucătorul căruia Gigi Becali i-a pus o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro are un motiv în plus să facă un meci mare cu Ajax: înainte de a semna cu Steaua, Iancu a fost monitorizat chiar de către "lăncieri".

Direct din Turcia, delegaţia Stelei a ajuns ieri la Amsterdam, unde va sta până joi, atunci când e programată prima manşă cu Ajax din 16-imile Europa League. În primele două zile, steliştii sunt cazaţi în afara capitalei Olandei, în localitatea Hoenderloo, plasată la numai 50 de kilometri de Utrecht, acolo unde locuieşte Mihăiţă Neşu.

Tot azi, sentinţa în Dosarul Transferurilor

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut devansarea cu două luni a recursului cerut de cei opt condamnaţi din "Dosarul Transferurilor". Aceştia au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti, care îi condamnase la un total de 40 de ani de închisoare pentru fapte de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ultima şi cea mai competentă instanţă posibilă, va da astăzi răspunsul final în acest caz.

Ioan Becali 8 ani cu executareVictor Becali 7 ani cu executareCristi Borcea 7 ani cu executareGeorge Copos 5 ani cu executareMihai Stoica 4 ani cu executareGigi Neţoiu 3 ani cu suspendareGică Popescu 3 ani cu suspendareJean Pădureanu 3 ani cu suspendare

Mai multe