Gigi: «Mi-e ruşine cu stadionul Ghencea!»

6 februarie 2012 18:53   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gigi Becali consideră că stadionul Ghencea, fosta arenă pe care a jucat Steaua până în vară, e învechit şi nu mai corespunde standardelor actuale. De fapt, finanţatorul roş-albaştrilor visează la încasările record de pe „Arena Naţională" şi încearcă să nu mai plătească datoria către MAPN.

Becali a criticat în termeni foarte duri arena din Ghencea, stadionul construit în doar opt luni de către soldaţi, special pentru clubul Steaua.

„Nu putem să ne întoarcem în timp, trebuie să avansăm. Dacă e să ne întoarcem în Ghencea, trebuie să modernizăm stadionul. Dar eu nu mai vreau. Ce să caut acolo, sunt prost?! Am vrut să bag 20 de milioane de euro şi să modernizez stadionul pentru că eram orgolios. Veneau străinii, venea Calderon, venea Real Madrid... Mi-era ruşine cu Ghencea. Degeaba le arătam palatul meu, să le demonstrez că sunt mai tare decât ei, dacă Ghencea era cum era... Când mă duceam cu ei în Ghencea vedeau scaunele alea veştejite, albite, cojite, am vrut să fac", a declarat ieri patronul Stelei.

Gigi spune şi că roş-albaştrii vor juca în continuare pe Arena Naţională. „Nu mi-au dat atunci stadionul în concesiune, ca să vezi ce idioţi sunt în MApN! Acum, că am «Arena Naţională», de ce să bag eu bani, dacă i-a investit deja Primăria Capitalei?! Joc acolo, m-aţi văzut vreodată idiot? «Arena Naţională» este stadionul nostru, tată. Bine, acum să vă zic ceva. Orice ministru vine acum, ne va rezolva toate problemele. Numai Gabi Oprea a vrut să distrugă Steaua", a spus Becali.

Motivul pentru care latifundiarul din Pipera ezită să semneze un nou contract de închiriere al Complexului Sportiv „Steaua" este acela că n-are de gând să mai plătească datoria de 300.000 de euro către MApN.

Zăpada de pe «Arena Naţională» se curăţă în 12 ore

Stadionul pe care Steaua va juca prima manşă a „dublei" cu Twente, la 16 februarie, de la ora 22.05, este acoperit de zăpadă.

„E mai bine că a nins, că altfel gerul ar fi compromis total iarba. Instalaţia de încălzire, o dată pornită la capacitatea maximă, topeşte stratul de zăpadă în 12 ore", a explicat Vasile Grădişteanu, director adjunct al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

„Sunt sigur că vom avea un gazon bun la ora meciului", a spus şi Gigi Becali.

Arena Naţională- Data inaugurării: 6 septembrie 2011; Capacitate: 55.000 locuri; Renovări: Proprietar: Primăria; Municipiului Bucureşti; Nocturnă: 2.000 lucşi; Chirie: 20.000 euro / meci

Brandan ar putea fi vândut după meciul cu Twente

Reprezentanţii clubului Tianjin Teda au venit special dupa Pablo Brandan în Antalya şi au fost încântaţi de evoluţiile argentinianului, care ar putea ajunge totuşi în China. „Au venit chinezii să-l vadă pe Brandan? Să dea milionul de euro şi îl vindem după meciul tur cu Twente", a spus Becali.

"Toată istoria Stelei s-a scris în Ghencea! Sigur, Gigi Becali se bucură de banii câştigaţi din biletele vândute pe «Arena Naţională», dar casa Stelei nu poate fi altundeva decât în Ghencea"Emeric Ienei, fost antrenor Steaua

Mai multe