Gino Iorgulescu, noul şef LPF, audiat de DIICOT pentru evaziune fiscală!

15 noiembrie 2013 9:41   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În acest dosar privind transferul unor fotbalişti la Poli Timişoara, în care Gino Iorgulescu, Constantin Iacov şi Florin Ciobanu sunt suspectaţi de evaziune fiscală, a fost dispusă efectuarea unei expertize financiar-contabile, aceasta fiind finalizată recent, au declarat surse judiciare.

Anchetatorii l-au citat pe Gino Iorgulescu să se prezinte la DIICOT pentru a-i fi adus la cunoştinţă rezultatul expertizei.

Fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales, joi, în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, el învingându-l la alegeri pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.

În iunie 2006, ANAF informa că fostul preşedinte al grupării bancare Gino Iorgulescu, preşedintele de atunci al Consiliului de Administraţie al FC Naţional, Constantin Iacov, dar şi preşedintele Asociaţiei FC Naţional 2000, Florin Ciobanu, sunt acuzaţi de evaziune fiscală în cazul transferurilor jucătorilor Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Cânu, Adrian Olah şi Jon McKain la Poli Timişoara şi că, în acest caz, a făcut o plângere penală.

"Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea mai multor fapte, respectiv: omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor; omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; reţinerea şi nevărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere de sursă; nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei de asigurări sociale, reţinută de la asigurat; nevirarea la bugetul asigurărilor pentru şomaj a contribuţiei la fondul de şomaj", preciza ANAF.

După audieri, Gino Iorgulescu a plecat nervos, nu a dat nicio declaraţie, şi va aştepta decizia procurorilor.

Mai multe