Goluri din inimă
Cifra 13 e una cu noroc pentru Nicuşor Stanciu, mijlocaşul român descătuşându-se în al 13-lea meci jucat în tricoul lui Anderlecht. În clipele de bucurie din meciul cu Mainz din Liga Europa, fostul stelist a desenat o inimă cu cele două mâini.
„În sfârşit Stanciu, în sfârşit spectacol!”, a titrat presa belgiană după ce internaţionalul nostru a spart gheaţa la gruparea din Bruxelelles. La fel ca şi noi, belgienii s-au întrebat la un moment dat dacă Stanciu merită cele aproape 10 milioane de euro plătite Stelei în vară. Răspunsul mijlocaşului de 23 de ani a venit cu puţină întârziere, Stanciu având nevoie de 13 partide oficiale pentru a-şi etala adevăratele calităţi. Joi seară, el a a deschis drumul lui Anderlecht spre victoria zdrobitoare (6-1) cu Mainz din Liga Europa. Mai întâi, l-a păcălit pe portarul advers cu o execuţie norocoasă din marginea terenului, dintr-un unghi închis. „Am vrut să centrez, dar mingea a luat o direcţie ciudată”, a recunoscut internaţionalul român.
Pe finalul primei reprize, la scorul de 1-1, n-a mai fost vorba de noroc. Stanciu a primit o pasă ideală de la Chipciu şi, din marginea careului de 16 metri, a găsit plasa laterală cu un şut teleghidat. Chiar dacă a declarat în dese rânduri că nu simte presiunea, probabil că Nicuşor Stanciu s-a eliberat de o povară imensă. Astfel, pentru prima dată de când e la Anderlecht, fotbalistul şi-a permis să-şi exteriorizeze sentimentele, afişând cu mâinile o inimă îndreptată undeva spre tribunele stadionului „Constant Vanden Stock”.
Se iubeşte de 5 ani cu Andreea
Mesajul de dragoste a mers cu siguranţă spre suporterii care au avut răbdare cu el şi care i-au scandat numele minute în şir după fiecare gol. De asemenea, aşa cum îl ştim, Nicuşor s-a gândit şi la iubita sa Andreea, cea care îi stă alături de cinci ani. Tânăra originară din Alba Iulia este studentă la Cluj, dar petrece cât de mult timp poate în compania fotbalistului. De altfel, cei doi sunt logodiţi şi urmează să se căsătorească. Nu e prima dată când Nicuşor Stanciu îi dedică Andreei golurile importante. La fel a făcut şi după ce a calificat-o pe Steaua în play-off-ul Ligii Campionilor, marcând de două ori în returul cu Sparta Praga de la Bucureşti.
Chipciu, bun de naţională
La ambele goluri înscrise de Stanciu, un rol important l-a avut conaţionalul său Alex Chipciu, care a pasat de fiecare dată decisiv. Revenit după accidentarea suferită în meciul tricolorilor din Kazahstan, Chipciu a evoluat perfect pe flancul drept al ofensivei lui Anderlecht. Astfel, deşi iniţial se credea că fostul stelist va rata meciul cu Polonia, Chipciu s-a recuperat la timp pentru a fi folosit de Christoph Daum în partida cu leşii din preliminariile CM 2018, programată la 11 noiembrie pe Arena Naţională.