Golurile l-au salvat pe Mihai Bordeianu

23 noiembrie 2019 18:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dan Petrescu a subliniat că mijlocașul CFR-ului Mihai Bordeianu a greșit pase, dar a înscris la momentul potrivit

Programat în deschiderea etapei cu numărul 17 din Liga 1, la Cluj, meciul dintre CFR și Chindia Târgoviște s-a decis după pauză, când formația vizitatoare s-a prăbușit în decurs de un sfert de oră. Campioana s-a impus cu 4-0 prin golurile marcate de Itu (min. 3), Bordeianu (min. 72, 79) şi Camora (min. 86), iar antrenorul Dan Petrescu a trecut mai ușor cu vederea unele inexactități ale jucătorilor săi. Ceea ce este normal, CFR nemaireușind să înscrie atâtea goluri din septembrie, când a învins pe Voluntari cu 5-0. “Prima repriză am început excelent. Trebuia să fie la un moment dat 3-0. În repriza a doua am avut ocazii mari înainte de golul doi. La 2-0 am simţit că nu am fost concentraţi sută la sută. Bine că a venit golul lui Bordeianu. Astăzi a greşit multe pase, dar dacă greşeşti multe pase şi dai două goluri poţi să o faci mereu”, a spus exigentul tehnician, care l-a felicitat și pe Itu, cel care a deschis scorul. ”A venit 15 ore pe drum. A avut lucruri foarte bune. El nu are experienţă”, a spus Petrescu, care a concluzionat la conferința de presă: ”Toate echipele s-au chinuit cu Chindia. Noi am dat opt goluri şi asta înseamnă că jucătorii sunt foarte serioşi. Îi felicit pe jucătorii mei pentru atitudinea pe care au avut-o tot meciul”.Dan Petrescu vede Islanda ca favorităDan Petrescu a subliniat, totodată, că echipa sa joacă la spectacol și marchează multe goluri. El s-a referit și la meciul de joi, de la Roma, cu Lazio, spunând că CFR Cluj va încerca să-și asigure calificarea încă de acolo.  Pe de altă parte, Petrescu s-a referit și la meciul României din Play-Off-ul Ligii Națiunilor:  “Islanda e o echipă foarte bună, care a avut rezultate extraordinare în ultimul timp. Dacă jucam cu Scoţia sau cu Islanda cred că era la fel. O văd favorită pe Islanda, pentru că joacă acasă. Are un mic avantaj”.

Mai multe