Grevă la Rapid. Jucătorii au refuzat să se antreneze

2 aprilie 2013 9:41   Fotbal intern
Ultima actualizare:

"Jucătorii s-au prezentat normal la ora 10.30, la Pro Rapid, dar au refuzat să se antreneze. Sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost plătiţi pe luna februarie deşi le-a fost promis acest lucru şi atunci au decis să nu se antreneze. Unii dintre ei, în special cei tineri, au făcut câte ceva separat la sala de forţă, iar apoi au mâncat. Toţi au stat până la ora la care trebuia să se încheie antrenamentul, după care au plecat", a afirmat Perjă.

Oficialul rapidist a menţionat că fotbaliştii se vor prezenta miercuri la programul stabilit de antrenorul Marian Rada. "Am discutat cu ei şi mâine se vor prezenta la program. Antrenamentul este tot la 10.30, vom vedea ce decizie iau ei mâine", a adăugat Perjă.

Fotbaliştii din lotul echipei Rapid sunt nemulţumit că nu le-au fost plătite salariile pe luna februarie, deşi conducerea clubului îi asigurase că banii vor fi viraţi până la sfârşitul lunii martie. De asemenea, jucătorii sunt nemulţumiţi şi pentru că la Adunarea Generală a creditorilor s-a decis ca ei să primească doar 10 la sută din restanţele financiare, în următorii trei ani.

Mai multe