Grevă la Rapid! Moraru dă vina pe hackeri!

21 ianuarie 2016 20:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Neplătiţi de două luni şi jumătate, rapidiştii au intrat în grevă şi au boicotat amicalul cu Domneşti.

"Trebuia să ni se facă o plată de la un lanţ de supermarket, dar hackerii chinezi au spart contul respectiv şi ne-au amînat", a explicat finanţatorul Valerii Moraru neplata restanţelor. Apoi, la Digi Sport, a spus, din nou, că e dispus să cedeze clubul. „Astăzi, dacă vine cineva dispus să preia clubul Rapid, îl dau cu 1 leu şi cu salariile plătite la zi. Suntem considerat un club mare din România, dar n-am vândut nici măcar un metru de publicitate pe stadion. Eu am făcut cât am putut. Ştiu că mi-am asumat anumite obligaţii, am încercat să le îndeplinesc, pe multe chiar am reuşit să le duc la capăt, şi o să încerc să mai rezolv dintre ele. O problemă mare o reprezintă insolvenţa clubului. Am preluat echipa cu un mare deficit, nu uitaţi asta! Am plătit datorii din urmă, iar în acest moment Azuga Waters (n.r. – firma deţinută de Valerii Moraru) e singurul creditor al clubului. N-avem nici măcar un sponsor, sunt şi salarii mari, dar încercăm să ne achităm de obligaţii. Recunosc, e destul de greu, mai ales că suntem în liga a II-a, să nu uităm“, a declarat finanţatorul bucureştenilor. 

Mai multe