Guardiola, iar te faci de râs? City - Barcelona, şocul de pe Etihad în Liga Campionilor

1 noiembrie 2016 11:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Pep Guardiola a oprit seria neagră a sa ca manager şi a lui Manchester City prin victoria la scor, 4-0, de la WBA, dar azi va avea întâlnire cu trecutul. Pe Etihad vine Barcelona, fosta sa echipă care n-a avut milă de el în urmă cu două săptămâni.

Messi şi compania l-au umilit pe fostul lor antrenor, scor 4-0, pe Camp Nou, dar acum se caută revanşa. City are o singură victorie în trei meciuri şi dacă Gladbach câştigă cu Celtic va cădea până pe locul 3, care nu duce în primăvara Ligii Campionilor, ci în primăvara Ligii Europa, inacceptabil pentru Pep. Astfel, cu foarte multe absenţe de ambele părţi, notăm doar pe cea a portarului cetăţenilor, Claudio Bravo, eliminat în tur, şi pe a lui Iniesta, Pique şi Jordi Alba, accidentaţi la catalani, meciul se anunţă pe viaţă şi pe moarte.

Tot în această seară se mai joacă grupele A, B şi D. În prima avem doi români implicaţi, Moţi şi Keşeru, de la Ludogoreţ, primind la Razgrad vizita Arsenalului din Londra. În celălalt meci al grupei, PSG va juca la Basel, în Elveţia.

Şi la Istanbul aşteptăm un român în teren, Chiricheş profitând în continuare de absenţele de la Napoli şi având şanse mari să înceapă din primul minut şi returul cu Beşiktaş. Apoi, la Lisabona se va juca Benfica - Dinamo Kiev, la Eindhoven, PSV - Bayern, iar pe Calderonul din Madrid, Atletico - FK Rostov, cu Prepeliţă probabil rezervă la ruşi.

Mai multe