«Guriţă» de oxigen pentru Contra. Antrenorul român a obţinut prima victorie cu Getafe

31 martie 2014 19:52   Fotbal intern
Ultima actualizare:

La a patra încercare, Cosmin Contra a reuşit să-şi scoată echipa dintr-o criză de rezultate fără precedent, Getafe nemaicunoscând gustul succesului de 16 partide.

Când puţină lume mai credea în revirimentul lui Getafe, jucătorii lui Cosmin Contra s-au trezit la viaţă şi au câştigat trei puncte de aur pe terenul Valenciei (3-1). Victoria e cu atât mai importantă cu cât a fost prima din 2014 a formaţiei madrilene, intrată serios în hora retrogradării după o serie negativă de 16 meciuri în toate competiţiile.

Pe penultimul loc la ora disputei cu „liliecii", Getafe a fost condusă cu 1-0 pe „Mestalla", dar a revenit miraculos, înscriind de trei ori în poarta Valenciei, una dintre reuşite purtând semnătura internaţionalului român Ciprian Marica.

După ce a spart gheaţa la capitolul victorii, „Guriţă" Contra are acum motive întemeiate să spere că Getafe va evita până la final una dintre ultimele trei poziţii ale clasamentului, cele care duc în divizia secundă. În ultimele şapte etape, echipa lui Contra are programate trei „finale" (cu contracandidatele Elche, Malaga şi Rayo), dar şi două misiuni imposibile, cu fruntaşele Barcelona şi Atletico Madrid.

Finalul meciului de la Valencia a fost extrem de tensionat. După golul de 3-1 marcat de Pedro Leon, bucuria ostentativă a mijlocaşului lui Getafe a stârnit cele două bănci de rezerve. Contra s-a aflat printre protagoniştii incidentului, reacţia sa nervoasă atrăgându-i şi eliminarea de pe teren.

Mai multe