Hagi este vicecampionul iernii

22 decembrie 2015 21:30   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Trupa lui Gheorghe Hagi şi-a revenit după cele două duşuri reci făcute cu Steaua şi a obţinut o nouă victorie de efect în Liga I. A revenit de la 1-2 cu Voluntariul şi „Regele” va avea un Crăciun fericit.

Viitorul va ierna pe locul 2, la trei puncte în spatele Astrei, dar peste Dinamo, Steaua şi Pandurii. După înjumătăţire, diferenţa dintre aceste cinci echipe va fi şi mai mică, iar în play off va începe practic de la 0 un nou campionat. Hagi îşi râde în barbă şi spune că nu va ceda până în ultimul moment, mai ales că meciul cu Voluntari a demonstrat că puştii lui au nu doar valoare, ci şi tărie de caracter. ”Sunt fericit. Mă bucur că tot ce le-am spus jucătorilor înainte de meci s-a adeverit. Am jucat prost 60 de minute, după care am egalat şi apoi am câştigat. Când joci două meciuri la un interval de patru zile cu Steaua, consumul este foarte mare, nu suntem obişnuiţi cu un astfel de ritm. La începutul sezonului, nimeni nu credea că putem ajunge aici; nici măcar eu, dar e bine că suntem în playoff. Ne vom odihni şi o să încercăm să facem un fotbal şi mai bun la anul”, a mai spus Hagi.

Mai multe