Hagi, Giuleştiul nu te iubeşte!
Rapid e în sărbătoare după victoria din Ghencea, dar partida de mâine, cu Viitorul, e prin prisma clasamentului mai importantă decât cea cu Steaua. Fanii nu pot veni la meci fără să-şi canalizeze furia spre cineva, iar respectivul va fi de această dată simbolul Stelei, Gheorghe Hagi.
Patronul-antrenor al Viitorului a dat deja primul cu piatra înainte de acest meci. I-a arătat pe rapidişti cu degetul pentru transferurile scumpe efectuate în această iarnă şi a spus că aceştia ar trebui retrogradaţi pentru că sunt în insolvenţă. Cum şi până acum Hagi a fost înjurat în Giuleşti, în ciuda istoricului său fotbalistic, e de aşteptat ca şi mâine lucrurile să fie cel puţin la fel.
„Se plâng că nu au bani, dar au făcut câte 10, 15 transferuri. Zici că nu sunt bani, dar vin jucători cu statute importante din Spania sau Cehia. Dar asta e, o să ne batem cu ei şi o să vedem ce o să obţinem. LPF şi FRF trebuie să fie atente la lucrurile astea pentru că în joc este o competiţie care trebuie să fie curată, puternică şi fair-play. În Europa prima regulă pentru cluburile care intră în insolvenţă este să se ducă în B”, a declarat Hagi, asigurându-şi o ostilitate maximă mâine seară.
În ceea ce priveşte situaţia din clasament, aceasta rămâne dramatică pentru ambele tabere. Cu încă trei puncte, Rapid ajunge aproape de salvare, chiar lângă Viitorul. Precedentele sunt de partea lor: toate cele trei întâlniri dintre giuleşteni şi trupa lui Hagi au fost câştigate de primii cu scoruri identice, 2-1. Partida va fi de la 20.30, în direct pe Digi Sport şi Look TV.
Daniel Niculae va fi căpitanul Rapidului
Giuleştenii vor juca meciul cu Viitorul fără Cristi Săpunaru, suspendat după eliminarea cu Steaua, şi cel mai probabil fără Daniel Pancu, cu ceva probleme de sănătate după derby. În aceste condiţii, Daniel Niculae va fi cel mai probabil singurul român din teren pentru Rapid şi va purta în mod logic şi banderola de căpitan. Şi Viitorul are câteva absenţe importante din cauza accidentărilor: Buzbuchi, Benzar şi golgheterul Mitrea.