Hagi s-a dat singur afară de la Viitorul

19 aprilie 2016 21:10   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Viitorul lui Gică Hagi n-a câştigat decât un singur meci oficial din cele 11 disputate în 2016 şi acela contra ultimei clasate din Liga I, Petrolul.

Astfel, la orice echipă cu pretenţii, se impunea o schimbare radicală pe banca tehnică. Conştient de asta, patronul Hagi l-a dat afară provizoriu pe antrenorul Hagi, Viitorul urmând să fie condusă în ultimele etape din play-off de Cătălin Anghel. Ca urmare, la meciul de luni cu Pandurii (0-2), fostul mare internaţional s-a mutat în tribune, preferând să asiste la joc fără să se implice în mod direct. „Eu stau sus acum, mă uit. Voi sta sus şi în următoarele meciuri, pentru că trebuie să facem o analiză. Am ajuns într-o situaţie ruşinoasă. Ne-a îngheţat piciorul şi e greu să joci aşa”, a declarat Gică Hagi.Decizia “Regelui” de a face un pas înapoi poate avea legătură cu echipele din străinătate care şi-l doresc pe Hagi antrenor. “Eu ştiu că a fost dorit foarte clar din Rusia, iar oferta de la Rubin Kazan a rămas în picioare. Are şi din Turcia o ofertă foarte interesantă”, a declarat Cristian Bivolaru, directorul general al Viitorului. Irascibil, Hagi n-a vrut să comenteze deloc acest aspect, dând un răspuns sec în faţa jurnaliştilor: “Nu e treaba voastră!”

Mai multe