Hagi se întoarce la munca de jos?

21 februarie 2019 18:57   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Pentru Gică Hagi, a venit ora primei finale. Viitorul va juca în această seară, de la ora 20.00, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, acolo unde constănțenii sunt obligați să învingă dacă vor să rămână în cursa pentru calificarea în play-off. Un eșec l-ar trimite pe ”Rege” din nou la munca de jos, adică în play-out.

După șapte etape în care nu a mai învins pe nimeni, era normal ca Viitorul să aibă de suferit în finalul sezonului regulat. Aflați acum pe locul 7 în clasament, primul sub linia play-off-ului, constănțenii au nevoie să câștige ambele meciuri rămase de disputat, dar și ca Astra și FC Botoșani, echipe aflate la două puncte, respectiv un punct în fața lor, să facă pași greșiți. Primul examen al elevilor lui Hagi e programat diseară, în fața unui adversar cu care se află în luptă directă. Sepsi este acum pe locul 5, la două puncte în fața ”marinarilor”, așa că o victorie îi asigură în mare măsură calificarea între cele mai bune 6 echipe ale României.

Gică Hagi știe că îl așteaptă o primă ”finală” și a încercat să le ridice moralul elevilor săi: “E un meci decisiv, în deplasare, unde suntem obligaţi să producem rezultat pentru a avea şanse mari după aceea să jucăm meciul decisiv la noi acasă pentru a merge în playoff aşa cum am făcut un ultimii ani. Lucrul bun este că depindem de noi, de rezultatele noastre cu toate că nu suntem într-o perioadă dulce. Important este că am făcut lucruri bune până în acest moment, avem puncte şi depindem de noi cu toate că nu am avut rezultate bune deloc. Există perioade la fiecare echipă de genul acesta şi noi suntem un club tânăr, un club care învaţă multe în fiecare zi, în fiecare moment capeţi experienţă. E un moment în care cred că noi învăţăm multe despre ce înseamnă să suferi în sport”, a declarat Hagi.

Pentru singurul patron - antrenor din fotbalul românesc de top, ratarea play-off-ului ar însemna un adevărat dezastru. Întoarcerea la munca de jos, din play-out, echivalează cu o mulțime de bani pierduți. În primul rând, drepturile de televizare vor fi mai mici. Apoi, nu va mai exista șansa de a lupta pentru cupele europene, deci de a câștiga alți bani de la UEFA, dar și de a-și expune jucătorii pe piața internațională. Astfel, dacă Viitorul va juca în play-out, cotele jucătorilor vor scădea și, implicit sumele pe care Hagi le-ar obține de pe urma posibilei vânzări a lor ar fi mai mici.

Gigi Becali ține cu Viitorul

Meciul dintre Sepsi și Viitorul Constanța este interesant și pentru spectatorii care ar trebui să fie neutri. Patronul FCSB, Gigi Becali, a anunțat deja cu cine ține: ”Eu îl play-off în vreau pe Gică Hagi. Vreau Viitorul, pentru că e Gică acolo și ar fi foarte supărat dacă nu se califică. Și pe Astra o vreau. Cred că va fi pe locul 4. Pe lângă FCSB, CFR și Craiova, Astra joacă cel mai frumos fotbal. Nu o vreau pe Sepsi în play-off, dar nu știu dacă se poate. Dar dacă o bate Viitorul pe Sepsi, poate nu se califică”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport. Afaceristul pare că și-a ales favorita cu inima, dar de fapt ”frica păzește pepenii”. El nu poate uita că în luna decembrie echipa lui a fost umilită la Sfântu Gheorghe de Sepsi cu 4-2, așa că nu are nici un interes să vrea o reeditare a duelului în faza finală a campionatului.

Mai multe