Hagi şi Contra reînvie coşmarul cu Slovenia
Liderul Ligii 1 primeşte azi vizita ultimei echipe din play-off, dar pe lângă lupta la titlu acest joc mai are şi altă miză. Viitorul – Dinamo e un duel între antrenorii celor două echipe, Gheorghe Hagi şi Cosmin Contra, foşti colegi de vestiar la naţională şi „complici” în eşecul de calificare la Mondialul din Coreea şi Japonia.
„Regele” şi „Guriţă” au fost contemporani sub tricolor între 1996, când a intrat fundaşul în anturajul naţionalei, şi până în 2000, când s-a retras Hagi. Nu această perioadă ne-a marcat însă emoţional, deşi coincide cu ultima noastră prezenţă la un Campionat Mondial, Franţa 1998! Rănile adânci şi dureroase produc în timp efecte mai sensibile decât marile bucurii, iar a noastră nu s-a închis nici acum, la 16 ani distanţă. În vara lui 2001, Ladislau Boloni ne-a trădat pentru un contract beton la Sporting Lisabona şi a abandonat postul de selecţioner pe finalul campaniei de calificare la turneul final asiatic.
După un scurt interimat asigurat de Gabi Balint, Hagi a preluat naţionala în prima sa aventură ca antrenor. Cu el pe bancă şi Contra în teren am câştigat memorabil în Ungaria, scor 2-0, şi după egalul cu Georgia, de la Bucureşti, am încheiat pe locul 2, în spatele Italiei, şi urma barajul unde sorţii ne-au scos în cale un adversar accesibil, Slovenia. Ştim cu toţii însă ce s-a întâmplat şi ne întristăm şi acum, prin simplul efort de a ne aduce aminte. Am pierdut turul de la Ljubljana, scor 1-2, iar în mocirla din Ghencea n-am reuşit decât un insuficient 1-1. Mladen Rudonja a marcat primul său gol pentru Slovenia după peste 20 de meciuri în care nu izbutise să înscrie din postura de atacant. Contra a egalat, dar România n-a mai reuşit şi golul care să ducă partida în prelungiri, cu toate că, în ultimul sfert de oră, Hagi a riscat cu cinci atacanţi pe gazon: Marius Niculae, Adrian Ilie, Ionel Ganea, Daniel Pancu şi Adrian Mihalcea, atrăgându-şi ironii şi etichete de care nici azi n-a scăpat complet. Tristeţea „Regelui”, care doi ani după această ruşine nu s-a mai apropiat de antrenorat, şi lacrimile lui Contra prăbuşit în noroi, ne creează fiori şi azi.
Drumurile celor doi au fost apoi diferite. Hagi a acceptat numeroase aventuri la Bursaspor, Galatasaray, Poli Timişoara şi Steaua, dar doar la propria echipă a avut linişte. În schimb, pentru „Guriţă” a urmat cea mai bună perioadă din cariera lui de fotbalist, la AC Milan, Alaves şi Getafe, iar între timp a devenit şi antrenor. Unul bunicel, dar cam neinspirat la unele alegeri şi puţin cam ghinionist. Pentru ambii lucrurile se pot schimba însă diseară din nou! Din păcate, doar unul va râde de această dată. O victorie a „câinilor” ar strânge Liga 1 ca pe un arc, iar un succes al Viitorului ar săpa o prăpastie mult prea mare între prima şi ultima clasată din play-off, iar „Guriţă” ar intra din nou în corzi.
Meciurile în care Hagi l-a antrenat pe Contra la naţională:
- 5 septembrie 2001: Ungaria - România 0-2 (prel. CM 2002)
- 6 octombrie 2001: România - Georgia 1-1 (prel. CM 2002)
- 10 noiembrie 2001: Slovenia - România 2-1 (baraj CM 2002)
- 14 noiembrie 2001: România - Slovenia 1-1 (baraj CM 2002)