Herea, lovit de un suporter pe stadion! Steaua - Rapid 1:0
Incident şocant la finalul derby-ului Steaua - Rapid (scor 1-0) din Liga 1! Mijlocaşul giuleştenilor, Ovidiu Herea, a fost victima unui gest huliganic al unui suporter stelist, care i-a tras o palmă în cap pe tunelul care duce la vestiare!
Incidentul a adus aminte de cazul „Galamaz", de anul trecut.
Steliştii nu vor fi însă pedepsiţi precum Petrolul, pentru că observatorul Gheorghe Nedelescu şi-a notat incidentul în raportul de joc, dar l-a îndulcit simţitor.
În minutul 74 al partidei de luni seara, Ioan Ovidiu Sabău l-a înlocuit pe Ovidiu Herea cu Mihai Roman, iar mijlocaşul, după ce a dat mâna cu banca de rezervă a giuleştenilor, s-a îndreptat spre vestiare.
Tunelul către cabine de pe Arena Naţională se află în mijlocul tribunei ocupate de fani ai Stelei.
Când Herea mergea spre duşuri, un fan al roş-albaştrilor s-a aplecat peste balustradă şi l-a scuipat, iar apoi l-a lovit cu pumnul în ceafă pe jucător.
Stewarzii care îl înconjurau pe Herea au intervenit şi unul dintre ei l-a lovit cu pumnul pe fanul turbulent.
Constantin Zotta, preşedintele Rapidului, aflat în preajmă şi văzând episodul, l-a chemat de urgenţă pe observatorul Nedelescu pentru a-şi nota în raport.
„Am notat ceva cu Herea în raport, dar nu ştiu ce decizie va lua Comisia de Disciplină", a spus Nedelescu ieri.
În ajutorul Stelei a sărit şi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, care a spus înainte de decizia finală că Steaua nu va suferi vreo pedeapsă.
„Firma de pază e de vină, nu Steaua. Sigur, Steaua nu va fi suspendată", a afirmat acesta.
Aşa a fost lovit Herea
Momentul lovirii lui Herea a fost surprins de camerele de filmat ale televiziunii care a transmis meciul.
În imagini se vede clar cum, în momentul în care se îndrepta spre vestiar, rapidistul a fost lovit cu palma de un fan al Stelei, care s-a aplecat peste balustradă.