I-au jupuit pielea cu tatuajul fiicei pentru a-i salva piciorul

3 noiembrie 2017 18:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fotbalul este un sport tot mai dur, meciurile care au crescut în număr şi în intensitate testând la maximum capacităţile fizice ale jucătorilor. Iar când ceva se rupe, de obicei se rupe rău! Aşa a păţit dublul campion european cu Spania, care putea rămâne fără membrul drept.

Scânteia nenorocirii pentru Cazorla s-a aprins pe 10 septembrie 2013, într-un amical al naţionalei cu Chile, în urma căruia s-a ales cu o fisură a osului gleznei. Nu s-a operat, nu a luat repaus pentru că trebuia să-şi justifice salariul la Arsenal şi lucrurile nu putea ţine la nesfârşit. A jucat mai întâi cu dureri, iar apoi tendonul s-a rupt după un meci cu Ludogoreţul lui Moţi, din Liga Campionilor! Ceea ce trebuia să fie însă o absenţă de trei luni s-a transformat într-un calvar. A fost operat în iarna lui 2016, iar medicii s-au grăbit să-i scoată firele după doar o lună. Din această cauză, rana s-a deschis de mai multe ori, iar Santi a fost nevoit să mai treacă prin opt intervenţii chirurgicale. Într-una dintre ele a contactat o bacterie foarte agresivă şi locul s-a infectat atât de rău încât medicii s-au speriat şi i-au extirpat opt centimetri din tendon. A fost nevoie de prelevarea de piele de pe alte zone ale corpului, iar unul din locurile alese a fost antebraţul unde avea tatuat chipul fiicei sale. Dacă nu mergea nici de această dată, exista o singură soluţie: amputarea piciorului de la gambă în jos. Din fericire, lucrurile au luat-o spre bine, dar previziunile sunt încă rezervate. „Medicii mi-au spus să fiu fericit dacă voi mai putea să mă plimb prin grădină cu copiii”, a spus Cazorla pentru Marca, ziarul spaniol ieşind vineri pe prima pagină cu cazul mijlocaşul în vârstă de 32 de ani şi cu o fotografie horror. El speră însă să mai joace şi englezii îi sunt alături. I-au prelungit contractul până în 2018 şi sunt dispuşi să-l aştepte măcar pentru un meci de retragere!

Mai multe