Ianis, căpitan la 16 ani
La doar 16 ani, nouă luni şi 22 de zile, Ianis Hagi a purtat pe umeri responsabilitatea căpitanului de echipă în partida pe care Viitorul a câştigat-o miercuri la Craiova, scor 2-1.
În calitate de tată şi antrenor, Gică Hagi i-a rezervat fiului său Ianis o imensă surpriză. La meciul cu CSU Craiova, puştiul Viitorului nu numai că a fost titular, dar s-a trezit în onoranta postură de căpitan. Astfel, la 17 ani neîmpliniţi, Ianis Hagi a stabilit un nou record în istoria fotbalului de la noi. „E ceva aparte să porţi banderola la o vârstă aşa fragedă, dar sunt obişnuit cu ea. Pe unde am jucat, am mai fost căpitan şi nu este o problemă”, a comentat Hagi Jr. Într-adevăr, băiatul fostului mare internaţional şi-a condus din teren coechipierii la grupele de juniori ale Viitorului şi, în acelaşi timp, a fost „şeful” naţionalei Under 17 a României. De asemenea, a mai fost căpitan la echipa mare a Viitorului, dar într-un meci amical din această vară. Mişcarea gândită de Gică Hagi, aceea de a-şi mobiliza suplimentar fiul, a dat roade, de vreme ce Ianis şi compania s-au impus într-o deplasare dificilă, la Craiova, urcând spectaculos în clasament, până pe podium.
Zidane a făcut la fel cu fiul său
La fel ca Gică Hagi cu Ianis, Zinedine Zidane a luat în această vară decizia de a-l numi căpitan la echipa secundă a Realului, Castilla, pe fiul său Enzo. Antrenată de marele „Zizou”, Real Madrid Castilla evoluează în liga a treia spaniolă, iar Enzo Zidane (20 de ani) ar putea face în curând pasul către prima formaţie a madrilenilor.