Ianis Hagi a marcat primul gol din acest sezon pentru Glasgow Rangers
29 august 2020 21:47
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Ianis Hagi a spart gheața în acest sezon. El a marcat în victoria obținută de Glasgow Rangers, scor 2-0, cu Hamilton, în campionatul Scoției.
Fotbalistul echipei Glasgow Rangers, Ianis Hagi, a înscris un gol în meciul câştigat, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Hamilton, în etapa a şasea a campionatului Scoţiei.
Hagi a marcat în minutul 16. Celălalt gol al învingătorilor a fost înscris de Tavernier, în minutul 20.
De la gazde a fost eliminat McMann, în minutul 76.
Ianis Hagi a jucat până în minutul 83.
Echipa românului este lider în clasament, cu 16 puncte (cinci victorii, o remiză). Poziţia a doua este ocupată de Hibernian, care are 13 puncte şi un joc mai puţin.