Ianis Hagi, fluierat la el acasă. Ce zice "Regele"

11 noiembrie 2017 14:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fiul lui Gică Hagi a fost taxat de fanii de la Ovidiu pentru evoluţia modestă din meciul naţionalei de tineret cu Portugalia (1-1).

Remiza de pe teren propriu cu lusitanii îi păstrează pe tricolorii Under 21 pe primul loc în grupa preliminară şi cu şanse mari de calificare la Euro 2019. Meciul disputat vineri la Ovidiu, pe stadionul Academiei lui Hagi, n-a fost unul deloc reuşit pentru fiul „Regelui”.

Titularizat de selecţionerul Daniel Isăilă, Ianis Hagi a avut realizări modeste şi a fost schimbat în repriza a doua într-un cor de fluierături al suporterilor constănţeni. „M-a deranjat reacţia publicului. Ianis a făcut o partidă bună în general, a alergat, a făcut presiune, atât timp cât l-au ţinut balamalele. El nu joacă la echipa de club şi asta nu e uşor”, a declarat la final Isăilă, apărându-şi jucătorul.

„Se vede că n-are ritm. A jucat atât cât l-a ţinut”, a completat Gică Hagi. Ianis are şansa revanşei marţi, în Ţara Galilor, în următorul meci al naţionalei de tineret.

Mai multe