Ianis Hagi, la primul meci în Europa. Viitorul joacă mâine în Luxemburg
În turul 1 preliminar al Ligii Europa, Viitorul n-ar trebui să aibă emoţii în faţa luxemburghezilor de la Racing Union. Emoţii va avea însă Ianis Hagi, aflat în faţa unei premiere. Meciul Racing - Viitorul se joacă joi, de la ora 21.00, în direct la TVR 1.
La 19 ani, Hagi junior e de mult timp căpitanul Viitorului şi jucătorul cu cea mai ridicată cotă de piaţă (1,5 milioane de euro) din lotul lui Gică Hagi. Tânărul Ianis n-a ajuns încă la naţionala mare, dar mai are timp s-o facă. În schimb, internaţionalul de tineret are ocazia să joace mâine în primul său meci în cupele europene.
La precedentele două participări ale Viitorului în competiţiile continentale, Ianis Hagi era în Italia şi încerca fără succes să-şi facă loc în echipa Fiorentinei. Repatriat de tatăl său, Ianis a luat-o de la zero, în speranţa că va ajunge cât de curând la un club puternic de pe Bătrânul Continent.
Pănă atunci, el e responsabil însă de parcursul Viitorului în drumul spre grupele Ligii Europa. Primul pas e unul de antrenament, dubla cu Racing Union (mâine în Luxemburg şi joia viitoare la Ovidiu) fiind de natură să încălzească jucătorii lui Gică Hagi pentru turul următor, acolo unde aşteaptă o grupare infinit mai puternică, Vitesse Arnhem din Olanda.
Totuşi, managerul constănţenilor şi-a atenţionat elevii. „În fotbal, cel mai greu e atunci când te crezi favorit. Nu trebuie să dormim, ci să tratăm foarte atent dubla cu Racing”, a spus Gică Hagi înaintea meciului programat joi seară în Luxemburg.