Ibrahimovic a strâns 30 de trofee în 15 ani

27 februarie 2017 20:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cu Zlatan Ibrahimovic autor al unei „duble”, inclusiv golul victoriei marcat în minutul 87, Manchester United a câştigat Cupa Ligii Angliei după o finală dramatică, 3-2 împotriva formaţiei lui Florin Gardoş, Southampton.

Întrebat la final dacă acesta e începutul unei noi perioade speciale la United, „Ibra” a răspuns genial: “Am venit eu, asta e special!”. Începând din 2002, de la primele cupe şi campionate cucerite în tricoul lui Ajax, Ibrahimovic s-a acoperit de lauri la toate marile echipe la care a jucat, strângând în 15 ani nu mai puţin de 30 de trofee (ar fi fost 32 dacă Juventus n-ar fi intrat în scandalul Calciopoli. “Am câştigat peste tot unde am fost. De aceea am venit aici, să câştig. Asta am promis şi asta fac”, a spus atacantul suedez ajuns la 35 de ani. În această poveste de succes, Ibrahimovic are şi un mare regret, acela că n-a izbutit până acum să se lipească de Liga Campionilor.

Mai multe