"Il Luce", antrenor sau director sportiv la Galata?

30 mai 2017 20:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu a fost demis săptămâna trecută de ruşii de la Zenit Sankt Petersburg, iar cei de la Galatasaray l-au curtat imediat.

“Galatasaray s-a orientat către Lucescu, care s-a despărţit de Zenit, şi va încerca să-l aducă fie în locul lui Igor Tudor la conducerea tehnică a echipei, fie ca director sportiv”, se arată în presa turcă.

Conducătorii Galatei au încercat să-l numească pe Lucescu şi-n perioada în care o pregătea pe Zenit, ei fiind convinşi că omul care a stat pe banca tehnică a clubului în perioada 2000 – 2002 poate avea din nou performanţe.

În ultimul timp, “Il Luce” a fost ofertat de mai multe cluburi din Turcia, inclusiv de rivalii de la Fenerbahce, dar ultima sa experienţă în această ţară a fost pe banca lui Beşiktaş până în 2004.

Mai multe