Îl pierde Dinamo pe Luchin?
Luchin (27 de ani) s-a impus în primul „11" al lui Dinamo şi treptat a devenit o prezenţă constantă şi la echipa naţională. A venit la „câini" în 2011 şi salariul său ajunge la 10.000 de euro lunar.
Acum, conform noii politici a clubului, trebuie să renunţe la mare parte din bani. „Mergem la tratative, dar să negociem pentru a mări, nu pentru a micşora. Dacă vor să-l păstreze pe Luchin, care e jucător de echipa naţională, trebuie să respecte contractul, altfel poate pleca în altă parte", a explicat Cristea Opria, impresarul jucătorului.
Planul şefilor e de a reduce salariile şi de a mări bonusurile de performanţă, dar Luchin are deja clauze în acest sens. Fundaşul ar fi trebuit să primească bani pentru apariţiile în tricoul echipei naţionale, minutele jucate pentru Dinamo sau golurile înscrise. În plus, Axente şi Scutaru, ceilalţi fotbalişti veniţi de la Timişoara, la fel ca Luchin, ar putea părăsi echipa, fiind nemulţumiţi cu statul de rezervă.