Ilijoski, amendat cu 8.000 de euro
Din fericire pentru el, conducerea clubului a renunţat la măsura de a-l trimite la echipa a doua a Rapidului, din Liga a III-a, şi va face în continuare parte din lotul principal.
Totuşi, Ilijoski poate scăpa şi de amendă. Jucătorul a făcut o înţelegere cu şefii clubului prin care acesta îşi va primi banii înapoi dacă până la finalul campionatului va juca în minimum 75% din jocurile oficiale ale Rapidului.
Altfel, conducerea tehnică şi cea administrativă a giuleştenilor s-a întâlnit luni seara cu o delegaţie a suporterilor pentru o discuţie amicală. Primul dintre subiecte a fost asigurarea sprijinului lui Neluţu Sabău, iar ultimul, stabilirea unui preţ modic la biletele pentru derby-ul cu CFR Cluj, care va avea loc sâmbătă, pe Giuleşti.
Pentru a umple stadionul şi pentru a crea o atmosferă incendiară, rapidiştii au hotărât ca un tichet la peluze să coste doar 5 lei, unul la tribuna a II-a, 10 lei, iar cel mai scump, cel de la tribuna I, 15 lei.
Copos: «Trebuie să scăpăm de câţiva jucători!»
George Copos a afirmat ieri că Rapid nu mai are nevoie de toţi cei 30 de jucători din lot şi va încerca să scape de câţiva în zilele următoare.
"Încercăm să transferăm de la Rapid către alte echipe, jucători care nu au şanse să prindă lotul de optsprezece. Lotul de 30 de jucători a fost pregătit pentru o participare a echipei în mai multe competiţii, dar acum, că am ieşit din Liga Europa, nu mai avem nevoie de toţi", a afirmat patronul Rapidului.