Imagini unice! Ce fac în pădure soțiile lui Gică Hagi și Gică Popescu
Gică Hagi și Gică Popescu, oamenii exponențiali ai ”Generației de Aur”, sunt destul de secretoși atunci când vine vorba despre familiile lor.
Pentru că au avut parte de atâta expunere a laturei profesionale, cei doi foști mari jucători au făcut tot ce au putut ca macar viața privată să rămână doar a lor și pentru ei.
Așa se face că sunt foarte puține momentele în care Marilena și Gică Hagi, Luminița și Gică Popescu apar în public.
Luminița, sora mai mică a Marilenei Hagi, l-a cunoscut pe ”Baciul” în anii 90, iar din 1999 sunt căsătoriți. Au și doi copii, o fata, Maria, și un băiat, Nicholas.
Marilena și Gică Hagi s-au căsătorit cu patru ani mai devreme, și, la fel ca și cuplul Popescu, au doi copii mari, un băiat, Ianis, fotbalist la Fiorentina, și fiica stabilită în SUA, la studii, Kira.
Dacă Hagi și Popescu sunt personaje prezente în lumina reflctoarelor, soțiile lor sunt cât se poate de discrete. Nu au reușit însă să ”dribleze” vigilența fotoreporterilor Click!, care le-au surprins pe cele două doamne în ipostaze unice.
Luminița și Marilena, însoțite de două prietene, s-au aventurat în pădurea Băneasa.
Îmbrăcate sport, toate cele patru au transpirat aproape o oră la jogging, acesta fiind probabil și unul dintre secretele siluetelor de inviat pe care le au.
După antrenament, ele au mai stat la o scurtă discuție în parcare, lângă mașini, apoi au plecat spre zona Pipera, unde locuiesc.