În sfârşit! Universitatea Craiova înapoi pe «Oblemenco», iar Mititelu a făcut un anunţ important

25 noiembrie 2013 14:28   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Deşi avea o hotărâre judecătorească de o lună, totul s-a putut pune în practică abia ieri, sub protecţia jandarmilor şi în prezenţa unui executor. Patronul Universităţii era foarte mulţumit de victorie şi a spus ce vrea de la viitor.

"Pe cei de la CSU îi mai las aici, în casa noastră, până la finele anului, după care îi aştept la discuţii, ori să plece. E păcat de jucători, fiindcă ei sînt nevinovaţi. Vreau o reorganizare a clubului în care să păstrez 35%, 35% să dau suporterilor, iar pentru restul aştept propuneri. O aştept chiar şi pe doamna Olguţa. Pe Stîngă îl iert, dar nu voi ierta niciodată trădători precum Badea sau Silvian Cristescu", a declarat Mititelu pentru gsp.ro

Mai multe