Încă doi jucători pe lista neagră la Steaua

17 octombrie 2016 20:18   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gigi Becali transformă Steaua din iarnă. Vor veni vedete ca Alibec şi Morais sau chiar Gnohere, dar din actualul lot vor dispărea cel mai probabil şapte jucători. O deviere nefericită a lui Bogdan Mitrea în propria poartă şi o prestaţie slabă a lui Bojan Golubovici în atac l-au enervat la culme pe Becali.

Cei doi au fost desfiinţaţi în public şi incluşi pe lista despărţirilor, aşa cum au păţit şi alţii ca Momcilovici sau Aganovici. Dacă îi adăugăm şi pe Man, Bota sau Tudorie, tineri care nu sunt pe placul patronului şi care vor fi împrumutaţi, roş-albaştrii vor renunţa la şapte inşi.

„A fost greşeala lui Reghe că l-a folosit pe Mitrea. Am stabilit acum două luni că nu poate face faţă la Steaua, dar înainte de meci mi-a zis că-l bagă fiindcă s-a antrenat bine şi voia să aibă un meci în picioare”, a spus patronul Stelei.

Apoi, a tunat: “E foarte bine că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Unul care loveşte mingea cu capul şi se duce doar doi metri nu e de Steaua… Dă cu capul, face fault, deviază în poartă. E circărie ce a făcut. S-a văzut că nu poate la Steaua. Să se ducă cu Dumnezeu”.

A venit şi rândul atacantului să suporte vorbele patronului. “Golubovici este cel mai bun om din lume, dar nu are ce să caute la Steaua, nu poate aici şi n-ai atacant. La plecare, îl voi strânge în braţe, am câştigat bani cu el, dar gata”, a comentat Becali.

De critici nu au scăpat nici Boldrin sau De Amorim. “Trebuie să le intre în cap la toţi care vor să fie fotbalişti: meciurile nu se câştigă din talent, ci cu muncă. Pe Boldrin şi De Amorim i-am lăudat, au jucat bine prima oară când au venit la noi, dar acum ei cred că au talent”, a explicat omul de afaceri, însă brazilienii care abia au sosit în Ghencea nu sunt deocamdată în pericol, mai ales că au costat un milion de euro.

Machidonul a concluzionat: “E vorba de caracter aici. Noi când l-am lăudat puţin pe De Amorim a început să o «talenteze». Boldrin, la fel, a început să o «talenteze». O să le scriu pe tablă, dacă nu le scrie Reghe. Fotbalul se câştigă cu muncă, nu cu talent şi cu figuri”.

Alibec, al doilea cel mai scump transfer din istoria Stelei

Denis Alibec, cel care e privit ca salvatorul roş-albaştrilor din iarnă, i-a costat pe vicecampioni suma de 2.040.000 de euro. Într-un top al celor mai scumpi jucători aduşi în Ghencea, el e al doilea. Primul e Cristi Tănase, care le-a scos din buzunar bucureştenilor 1.800.000 de euro, dar doar pentru jumătate din drepturile federative, banii de pe urma transferului în străinătate fiind împărţiţi cu FC Argeş. Altfel spus, când a plecat la Tianjin Teda pentru 1 milion de euro, 500.000 de euro au fost direcţionaţi către piteşteni, ei obţinând astfel un total de 2.300.000. 

Boicotează regula jucătorului Under 21

Becali nu e de acord să folosească un junior în meciurile echipei sale, aşa cum a impus FRF. “Când o să fim deja campioni, o să jucăm fără jucători sub 21 de ani, o să pierdem cu 3-0, mergem la TAS şi apoi îi dăm în judecată. Aşa vom putea să atacăm regula asta. Burleanu se bagă în activitatea noastră economică, păi să facă reguli la el acasă, nu la mine”, a anunţat patronul celor din Ghencea.

Mai multe