Încă nu se ştie unde se va vedea Liga 1 din sezonul viitor

12 martie 2014 20:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Secretarul LPF, Iustin Ştefan, i-a ţinut locul ieri şefului Iorgulescu, cel care ar fi trebuit să lămurească detaliile „în ceaţă" ale contractului privind televizarea partidelor din Liga I.

„Contractul cu firma din Malta e pe cinci ani, vom încasa 27,5 milioane de euro brut în fiecare an şi toţi banii vor merge către cluburi. Preşedintele Gino Iorgulescu a fost mandatat de 17 reprezentanţi ai cluburilor să negocieze cu cei de la Intel Sky", a spus Ştefan, care a specificat că maltezii au fost aleşi fiindcă nici o altă companie nu s-ar fi apropiat de suma oferită. Firma respectivă e pe piaţă abia din luna octombrie 2013, dar reprezentanţii LPF susţin că oamenii de acolo au o experienţă vastă!

Mai mult, cei de la Ligă neagă un conflict de interese şi susţin că nu sunt legături între compania respectivă şi Arpad Paszkany (care ar putea transmite meciurile la televiziunile sale Transilvania Look şi Look TV, posturi pe care acum susţine că le va vinde), deşi atât reprezentanta Olga Zakimatova, cât şi patronul clujenilor au confirmat conexiunile. Cert e că nu va fi o licitaţie pentru acordarea drepturilor tv, iar maltezii au dat asigurări că vor respecta legea concurenţei, adică vor fi cel puţin două televiziuni cu acoperire naţională care vor transmite meciurile.

Oricum, cei de la Sky au depus garanţii că ratele contractuale vor fi acoperite, chiar dacă vor ajunge sau nu la un acord cu o televiziune.

Mai multe